Turism

    Turistul ajuns în comuna Racova, pe drumul DN15, sau pe calea ferată, are posibilitatea să petreacă clipe plăcute, vizitând mai multe obiective din localitate.
    Obiectivul de primă importanţă, pe care orice vizitator ar trebui să-l aibă în vedere îl constituie Casa memorială Ion Borcea, construcţie în stil ardelenesc de peste două secole, situată în mijlocul satului, pe partea stângă a pârâului Racova. Casa a fost construită de către preotul Ion Marcu şi presvitera Ecaterina, care au venit de peste munţi, poposind aici împreună cu mai mulţi enoriaşi şi au decis să se stabilească pe aceste locuri, atraşi fiind de liniştea şi frumuseţea locurilor acoperite pe atunci, în mare parte, de păduri.       Casa a fost reşedinţa mai multor generaţii de preoţi şi adăposteşte acum o expoziţie în memoria savantului Ion Borcea. Expoziţia a fost reamenajată în anul 1999 de către muzeografii de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Ion Borcea din Bacău, oferind publicului vizitator crâmpeie din viaţa savantului biolog care şi-a petrecut mulţi ani aici.
    În centrul satului se găseşte localul Primăriei, construit în anul 1886, care la început a servit şi ca local de şcoală, dar şi ca locuinţă a directorului şcolii, Gheorghe Şentea cât şi local pentru primărie.
Biserica din centrul satului a fost construită din lemn pe la anul 1820, fiind apoi refăcută în anul 1870, apoi în totalitate în anul 1912 de către preotul iconom Constantin I. Borcea. S-au efectuat reparaţii majore în 1934 sub îndrumarea preotului Vasile Petrovanu, fiind sfinţită la 21 octombrie 1934 în prezenţa episcopului Lucian.  În curtea bisericii se află monumentul eroilor, pe ale cărui plăci sunt înscrise numele eroilor din Racova şi Leţcana, căzuţi la datorie pentru apărarea gliei strămoşeşti în cele două războaie mondiale.
În incinta bisericii se mai poate găsi stejarul unirii, plantat în anul 1928 cu ocazia manifestărilor cultural-artistice dedicate împlinirii a 10 ani de la săvârşirea actului Marii Uniri din 1 decembrie 1918. Cu această ocazie au mai fost plantaţi câte un stejar în curtea şcolilor din Racova şi Gura Văii.
Tot în centrul satului se află construcţia impunătoare a şcolii cu parter şi etaj, dată în funcţiune la 15 septembrie 1970 sub conducerea profesorului Ioan Gh. Lazăr, director al şcolii la acea vreme, primar fiind Constantin Crăciun.
    Trebuie amintită existenţa fagilor îngemănaţi, descoperiţi în anul 1961 de către profesoruluniversitar Constantin Burduja de la Universitatea Al I Cuza din Iaşi. Fagii se află situaţi la marginera nordică a satului Racova, la doar câteva sute de metri de drumul forestier ce duce spre Runc, putându-se observa cu destulă uşurinţă cele două trunchiuri concrescute, aparţinând unor specii diferite: Fagus orientalis şi Fagus taurica, reprezentând specii relicte, rămase din epoca post-glaciară. Tulpina comună măsoară o circumferinţă de 314 cm la înălţimea de un metru şi o înalţime totală de 25 m, având coroana bine dezvoltată, fără ramuri uscate.
Drumul forestier pietruit Racova- Runc ne conduce la Mănăstirea Runc, ctitorie a domnitorului moldovean Ştefan cel Mare, care a fost refăcută în urma unui incendiu în jurul anului 1850.